Ce faci cand copilul nu te asculta?

În primul rând sunt mamă şi vrând - nevrând am treuct prin genul acesta de momente în care copilul refuză categoric să asculte. Probabil vor mai fi pe viitor. Aşa că în fiecare zi încerc să învăţ şi eu, ca părinte, cum să gestionez unele probleme. Când prichindelul meu nu vroia să facă anumite lucruri îl ameninţam cu pedepse, dar nu ţinea mult. Aşa că am zis să imi schimb strategia şi am făcut "săpături", am întrebat prieteni, psihologi, etc. şi am descoperit niste lucruri interesante pe care nu le pot păstra numai pentru mine. 

Toţi copiii se joacă şi mai ales le face plăcere să împrăştie jucăriile, dar la sfârşutul zilei întâmpinăm vechea poveste precum că ei nu au chef să le adune. Iar tu ca mamă ce opţiuni ai? În nici un caz să te apuci să le străngi singură, el va observa imediat şi atunci va inţelege că el nu are nici o responsabilitate. Eu am procedat aşa: ne-am apucat de treaba împreună, ca o muncă în echipă, iar la final a primit şi o mică recompensă pentru efortul depus. Dacă am mers pe ideea că l-am rugat să mă ajute să le strâng, atunci el s-a simţit important, nu a perceput acest lucru ca fiind o povară, o obligaţie. După câteva zile l-am rugat să încerce singur să le strângă, motivând că trebuia să strâng altceva, dar spunându-i că recompensa va fi mai mare. Eu o numeam tot muncă în echipă, deoarece şi eu strângeam anumite lucruri de prin cameră, doar că nu jucariile, aşadar făceam aceeaşi activitate. Şi aşa cu câte un pic de efort zilnic şi răbdare va deveni obişnuinţă în a-şi strânge jucăriile, iar la un moment dat vei observa ca nu mai trebuie să îl rogi, ci va strânge de bună voie. 
Mulţi dintre părinţi obişnuiesc să dea atenţie copilului doar dacă face o năzbâtie sau ţipă sau vorbeşte urât. Atunci ce să înţeleagă acel copil? Deduceţi şi voi, nu? Aici există o soluţie, spun psihologii. Când copilul ţipă, nu ţipa mai tare ca el, ci încearcă să reduci vocea şi vei vedea cum se va linişti şi el. Dacă se întâmplă să îl vezi liniştit, că se joacă frumos, atunci e momentul să îi acorzi atenţie, eventual chiar să îi dai o mică recompensă pentru comportamentului său. În acest fel copilul va observa că primeşte atenşie din partea părinţilor când este liniştit, ba chiar este şi răsplătit. Dacă copilul vrea să iţi spună ceva, fie şi un lucru banal, ascultă-l măcar cinci minute, deoarece pentru el părinţii sunt primele modele în viaţă. Dacă nu îi ajutăm noi părinţii să descopere lumea, atunci cine?

 Dacă în comportamentul copilului observi şi un limbaj urât, încearcă să nu îi răspunzi decât atunci când se adresează frumos. Prin această ignorare îşi va observa şi copilul că nu procedează corect, dar cănd începe să vorbească frumos, trebuie să îi răspunzi pentru ca el să îşi poată da seama unde a greşit. 
Asfel noi, părinţii, trebuie să îi insuflăm copilului că purtarea bună este răsplătită şi demnă de băgat în seamă şi nu invers.
Dă-mi voie să îţi dau un exemplu simplu: dacă te ameninţ cu ceva ca să te fac să citeşti acest articol, vei face asta? Bineânţeles că nu. Dar dacă ţi-aş spune ca vei căştica ceva bănuţi dacă îl vei citi, a-i privi cu totul din altă perspectivă, aşai? Ei aşa funcţioneaza şi cu mintea copiilor. Încearcă să priveşti din altă perspectivă.
Bine înţeles, sper că nu sunt pretenţii ca cest comportament al copiilor nostri să se schimbe peste noapte. Dar cu puţină răbdare vei observa că, comportamentul copilului tău se înbunătăţeşte pe zi ce trece. Să nu uităm, copiii vor doar atenţia şi dragostea noastră. Dacă ei se comportă inadecvat trebuie să ne gândim bine că nu numai ei pot fi de vină, ci chiar şi părinţii. Aşa că trebuie să fie voinţă de ambele părţi pentru a avea rezultatele dorite. Sper că v-am fost de ajutor.
Cu drag,

Alina